Cris la Scris

Răspunsuri în deșert

Într-o miercuri, august, vara 2016.

Un imens deșert se relevă dincolo-mi de privire… Timpul se oprește. Fac pentru prima dată cunoștință cu o  cămilă…

O durere de picioare și un aer încins. Cămila e răbdătoare. Eu nu.

Vederea deșertului își face lăcaș în ființa mea. O îmbrățișez cu inima în semn de recunoștință și merg mai departe. Deșertul dă fiori când îl străbați, când te contopești cu ceea ce se vede. Și oricât ai vrea, crede-mă, nu poți în totalitate. Vederea îți taie respirația. Combinație cromatică de apus cu aurul deșertului, cu umbre subtile de dune, ce se strecoară în mod misterios pretutindeni. Asta-mi dă un sentiment de putere. Un sentiment de putere în fața existenței umane. O putere conectată cu bucuria de a fi în viață.

 

Mergem în direcția campului nostru.

Pași mărunți de cămilă ne aduc tot mai aproape.

Ajunși… observăm corturile… primitoare, îți dau emoția specifică unui film realizat în deșert, iar tu ești personaj principal.

Se întunecă. Tot mai tare… Și o noapte în deșert nu poate fi descrisă atât de bine în cuvinte de asemenea… este un fluid de emoții. Și este copleșitor.

Ești uimit și visezi… Inima-mi bate… Iar eu privesc cerul.

Muzica tribală marocană îmi surprinde auzul și mă cheamă către dans. Tobe tradiționale… bătăi… O farfurie cu Tajine. Lungi conversații nocturne. Despre viață, sens, misiune. Oameni de care nu te saturi.

14355634_1383776524983502_2444171280463205161_nUnul dintre oamenii deșertului, așa cum îi numesc eu… pentru că sunt oamenii misterului… oameni care cântă și care pregătesc campuri pentru turiști, oameni care ghidează cămilele… unul dintre acei oameni mi-a relatat povestea lui în acea seară. Nu a urmat niciodată o școală. Știe 4 limbi străine, vorbește engleza fluent, iar visul său… este să călătorească în străinătate. Și acesta este visul de suflet în principal al fiecărui marocan… având în vedere că alte țări nu le sunt ușor accesibile(visa). Atâta dorință în ochii săi de a călători, de a cunoaște, de a deveni un om mai bun…

14107834_1362237703804051_8574249666284231494_o.jpg

Nisipul se dizolvă în mâinile mele… privesc luna strălucitoare… mă pierd din nou și din nou. Norii se mișcă. Luna pare că dansează… și mă hipnotizează.

Fericirea este chiar aici. Stau întinsă pe nisip și privesc cerul… este uimitor… cum atâta fericire și libertate se adună în propria-mi ființă și-n stomac. Mă gâdilă. Nu are loc destul. Divinitatea este aici. Ce aș putea să-mi doresc mai mult?

Am trăit unul dintre singurele momente din viață când am simțit un așa pur sentiment de bucurie. Un fel de fericire care nu era despre oameni. Un fel de fericire care nu era despre carieră sau despre o viață materială. Era o fericire conectată cu lumea simțurilor fine ale existenței Divine.

Era chiar mai mult de atât. Ca și cum Dumnezeu se dizolvase peste tot și frumusețea acestei lumi se reflecta în fața ochilor.

Un sentiment de recunoștință mă copleșește.

Am descoperit că fericirea este de fapt ca un univers care se imersează înăuntrul ființei mele… este luna însăși care prinde viață înăuntrul inimii… modelându-mi spiritul… astfel încât să dea naștere unei explozii universale și să mă contopesc cu ea.

Căutăm fericirea în locuri mici înăuntrul nostru, dar știm profund că noi o întâlnim în imensitatea lumii… așa cum cerul se înfățișa atât de imens și Divin în fața mea.

Fără cuvinte… minte mută.

Lumină de lumânare în deșert, muzică…

“Yugen”= An awareness of the universe that triggers emotional responses too deep and mysterious for words.

Ochi închiși.

Lumină.

Sunet tribal.

Bătăi de inimă.

Vis.

 

adauga raspuns