CristianaTemerile se învelesc în frunze de toamnă umedă,
Cu imagini de scoarță umplută cu aromă de ploaie…
Se cuibăresc adânc printre spațiile inimii
Care dor…
Focul interior nu mocnește.
E stins și sunetul tăcerii tale mă răpește.
E-atât de liniște în vâltoarea turbulentă a spiralei
cu decizii…
Mă scufund și-mi ascult inima.
Apa asta e rece, dar…
înot.
Și mă ascund sub valuri.
Un joc naiv de-a adevăr și iluzie.
Este momentul să mă îmbrățișez,
Să accept iluzia, adevărul și…
să pășesc pe frunzele coapte de culoare.
Infinitul mă așteaptă.
adauga raspuns