Cris la Scris

Ce înseamnă a trăi din plin?

 

Să trăiești cu gândul că îți dorești o viață din care să guști din plin nu este ușor. Dacă ești o persoană perfecționistă, ca mine de altfel, ai tendința să vrei ca fiecare moment din viața ta să fie trăit din plin, savurat, să nu pierzi timp.

Nu știi pe ce cale să te îndrepți, nu îți dai seama ce înseamnă a trăi din plin cu adevărat… sau dacă cineva poate spune despre el că a trăit cu adevărat. Cât de măsurabil poate fi acest aspect?

Acestea sunt doar câteva din frământările ce te cuprind…

iar în drumul tău spre o viață trăită din plin ți se ivesc provocări… și mai ales, opțiuni de a trăi.

Alergi și descoperi din ce în ce mai multe… sunt oglinzi care te reflectă din diferite unghiuri.

Și la naiba… te regăsești într-o varietate de imagini.

Vezi bucăți din tine în fiecare imagine și cauți să le completezi, să le integrezi în tine conștient.

Pare complicat. Pare haos.

 

Dar acum… fii prezent.

 

 

E doar spațiu.

Tăcere. Liniște.

 

 

Respiră.

 

 

Care sunt darurile pe care le deții în momentul prezent?

 

Poate fi cufundarea într-o carte bună… sentimentul perseverenței în studiu…

creșterea în tăcere… în profunzime… amestecată apoi cu dinamism, relaționare…

activitate fizică…

 

A trăi din plin nu se rezumă numai la a face lucruri ieșite din comun.

 

Trăim nu numai când ne distrăm sau ieșim, comunicăm… ci trăim și în tăcere…

trăim și în meditație… în momentele cu noi înșine.

Trăim și în suferință.

 

Astfel… împletim diferitele aspecte ale vieții care ne definesc și imaginile se integrează treptat în noi înșine…

fără panică.

Ne bucurăm de plinătatea și profunzimea momentelor prin starea de prezență și deschiderea simțurilor către viață.

 

adauga raspuns