Cris la Scris

Anxietate acidă

Emoțiile-mi fug prin corp

Nebunesc, sălbatic, instinctual.

Sunt niște furnicături care-mi îmbibă ființa

În suc de grep bine copt.

Pot să înot acolo…

Sau cel puțin să mă zbat încercând.

Încă nu am învățat să înot.

E un spațiu inconfortabil,

Îi simt aciditatea printre arterele inimii…

Să simt cum îmi arde ființa viu,

din miez…

Și mă îndeamnă să fug,

Să evadez.

Intuiția-mi spune, însă…

că adevărata eliberare

izvorăște din integrare…

Din deschiderea inimii prin acceptare,

Devenind fluid.

Este vorba despre a fi un războinic pașnic…

Despre a învăța să înot bine printre emoții,

Prin dizolvare interioară și integrare.

Oh, și mirosul ăsta de grep îmi trezește simțurile!

Aud cum inima-mi în sucu-i se zbate.

Înot și ascult.

Înot și ascult.

Este un tumult interior,

Al cărui vibrație,

Al cărui muzică…

shht!

Doare.

Este însă un proces de eliberare,

Care-mi luminează chipul

Cu raze aurii de soare,

izvorâte dintr-un albastru imens;

Treptat, treptat.

Este metamorfoză,

Este ransformare,

Este lupta războinicului

Prin propria-i abandonare.

 

1 comentariu

  • observam odată gloata
    miliarde de fantome oarbe
    bântuind singure
    sau bântuind câte două

    eram și eu așa:
    jumătate dintr-o pereche de spirite
    tristețe pseudoextaziată

    îmi amintesc mirosul lor roșu
    îmi amintesc glumele lor placide
    și bucuria de a ne cuprinde
    Dar mai presus de toate îmi amintesc gura lor.

    un fierbinte cord extern
    iterând cu-al lui sărut
    peste-al pasiunii relief
    și când ferm iluminează sfânta retină a dorinței
    un uragan de sentimente se dezlănțuie haotic
    filozofic îmi dau seama că exist în tot volumul.
    îmi încleștez pumnul – poate, poate prind timpul în el

    căci timpul hapsân înghite
    toată entropia vieții.

    din mulțime se desprinde
    liberal un individ
    mă holbez puțin și-mi zic:
    “chiar și efemer,
    parc-aș mai bântui și eu un pic”