CristianaEmoțiile-mi fug prin corp
Nebunesc, sălbatic, instinctual.
Sunt niște furnicături care-mi îmbibă ființa
În suc de grep bine copt.
Pot să înot acolo…
Sau cel puțin să mă zbat încercând.
Încă nu am învățat să înot.
E un spațiu inconfortabil,
Îi simt aciditatea printre arterele inimii…
Să simt cum îmi arde ființa viu,
din miez…
Și mă îndeamnă să fug,
Să evadez.
Intuiția-mi spune, însă…
că adevărata eliberare
izvorăște din integrare…
Din deschiderea inimii prin acceptare,
Devenind fluid.
Este vorba despre a fi un războinic pașnic…
Despre a învăța să înot bine printre emoții,
Prin dizolvare interioară și integrare.
Oh, și mirosul ăsta de grep îmi trezește simțurile!
Aud cum inima-mi în sucu-i se zbate.
Înot și ascult.
Înot și ascult.
Este un tumult interior,
Al cărui vibrație,
Al cărui muzică…
shht!
Doare.
Este însă un proces de eliberare,
Care-mi luminează chipul
Cu raze aurii de soare,
izvorâte dintr-un albastru imens;
Treptat, treptat.
Este metamorfoză,
Este ransformare,
Este lupta războinicului
Prin propria-i abandonare.
observam odată gloata
miliarde de fantome oarbe
bântuind singure
sau bântuind câte două
eram și eu așa:
jumătate dintr-o pereche de spirite
tristețe pseudoextaziată
îmi amintesc mirosul lor roșu
îmi amintesc glumele lor placide
și bucuria de a ne cuprinde
Dar mai presus de toate îmi amintesc gura lor.
un fierbinte cord extern
iterând cu-al lui sărut
peste-al pasiunii relief
și când ferm iluminează sfânta retină a dorinței
un uragan de sentimente se dezlănțuie haotic
filozofic îmi dau seama că exist în tot volumul.
îmi încleștez pumnul – poate, poate prind timpul în el
căci timpul hapsân înghite
toată entropia vieții.
din mulțime se desprinde
liberal un individ
mă holbez puțin și-mi zic:
“chiar și efemer,
parc-aș mai bântui și eu un pic”