Cris la Scris

Când arta este o formă de vindecare

În procesul creativ este atât de interesant că poți avea idei ce par venite din neant, spontan, la găsirea unor momente, îmi place mie să le spun “magice”, în plinătatea lor de inspirație! Dar știi, cel mai probabil, că este un proces mai complex de atât.

Mă fascinează procesul creativ în sine, care ia naștere tocmai din vulnerabilitatea asta a sufletului, a ființei umane în fața creației, care cere practic să-ți dezbraci subconștientul, să-l eliberezi, să-ți detensionezi mintea, să te expui.

Atunci când împărtășești creația ta cu alți oameni, practic le dăruiești o parte din tine, însă ce este fain este că acesta este un mod de a dărui în care tu încă te mai conții pe tine în întregime, sau chiar la un nivel mai profund, și nu “pierzi” din tine elementele dăruite, ci dimpotrivă, e o formă de redescoperire și întregire personală prin exprimare.

A scrie sau a crea în general, cere curaj. Și nu, nu este despre ceilalți. Cere curajul de a-ți deschide accesul la subconștient și de a te lăsa vulnerabil față de tine… să-ți simți inima încordându-se și fruntea încruntându-se și totuși să continui să scrii… Să realizezi că acestea sunt doar limitări inconștiente, care ascund de multe ori frici și poate traume, iar eliberarea de ele nu pare ușoară. Vindecarea personală apare tocmai atunci când ușor, ușor aducem inconștientul în conștient, conform teoriei lui Carl Jung, atunci când transcedem inconștientul(frici, traume, limitări) prin intermediul subconștientului, care practic ghidează întregul proces și-l armonizează în calea către conștient.

Procesul creativ este magic, este practic unul dintre instrumentele umane de vindecare, alături, mai ales de storytelling, care cere creație, de asemenea.

Savurează scrisul, savurează dansul, savurează muzica, savurează arta, savurează-ți creația. Regăsirea personală și autenticitatea au la bază arta, care nu este altceva decât un manifest al interiorului. Dezbracă-te în fața inimii tale și permite-ți să ai orgasmul conștiinței prin propria creație.

adauga raspuns