Cris la Scris

Un traseu de la stereotip la conștientizare prin wtf!?

Trăim în stereotipuri, clișee deseori. Ele ne îngrădesc, iar uneori vorbim despre existența lor și cum ne afectează, însă nu le conștientizăm cu adevărat când vine vorba de practică. Experiențele reale, dincolo de ce spunem în teorie, sunt cele care ne oferă șansa de a ne manifesta autenticitatea și umanitatea.

Am experimentat un declic curând. 

Eram cu amicul meu Miță în drum spre Waha festival. Am avut oprire în stația din Sfântu Gheorghe. Îi propun ca până la așteptarea mașinii cu care trebuia să ajungem la locația festivalului, după ce facem cumpărăturile, să bem o cafea. Facem cumpărăturile și ne oprim la o terasă apropiată.

Ne comandăm câte o cafea și observăm pe terasă o fetiță care cerșea. Avea ten măsliniu, ochii mari, cu un fizic slăbit și ochi umili cu care-i privea pe cei din jur. Se îndreaptă și înspre noi, continuând să repete același tip de expresii, clișeice din punctul meu de vedere de atunci, pe care le exprima și celorlalți.

Amicul meu, de altfel, îi pune câteva întrebări personale și o invită să stea la masă cu noi.

Eram surprinsă de situație, iar primul meu instinct, sincer vorbind, era acela de a reacționa în propria-mi minte: “Wtf?!”. Apoi am conștientizat că acest “wtf?!” provenea dintr-un stereotip social implementat inconștient în anumite credințe personale, stereotip de care nu mă detașem încă.

Ce gând și emoție ascunde acest “wtf!?”?

Nu cred că vă ia mult să descoperiți. Mare parte dintre voi este posibil să vă regăsiți în acest tip de situație. O dezvălui eu între timp, pentru confirmări.

Emoția pe care o întâlnim este: “rușinea”, iar primul gând instinctual care apare: “Se uită lumea la noi. Ce va crede lumea?”.

În contextul meu: “wtf, ce lume?!” .Nu cunoșteam pe nimeni de acolo. Erau toți niște străini… însă inconștient, acesta a fost primul gând.

Apoi următorul gând a fost: “ah, chill, ok, oricum nu ne cunoaște nimeni.”

Din nou apare un “wtf!?”, însă acesta vine cu o fărâmă de autojudecată: “De ce gândesc asta? Cum pot fi atât de egoistă?”.

Iar următorul: “Chill, Cristiana, doar trăiește momentul și ajută cum poți.”

Așa că după ce fetița s-a așezat la masă alături de noi, amicul meu i-a pus câteva întrebări despre cum o cheamă, câți ani are și de ce face asta, iar eu i-am oferit o nectarină și câteva banane, ce aveam eu prin pachet. Îi mai dă și amicul meu câte ceva.

Fetița era alături de noi la masă și mânca cu atâta poftă din nectarină… se vedea o sclipire în ochii ei atât de mari și inocenți de altfel…

S-a liniștit și s-a deschis treptat către noi, a început să ne povestească despre ea, despre cum parcurge drum lung până la școală, despre cât de mult îi place și școala și mai ales să citească… dar și despre planurile ei de viitor.

Era ca un copil “normal” de vârsta ei, dar cu o experiență ce i-a adus mai multă tristețe și maturitate. Își dorea să ajungă să îi învețe și ea la rândul ei pe ceilalți… așa că am descoperit împreună că de fapt ce-și dorea ea pentru viitorul ei era să devină învățătoare, să inspire și alți copii să învețe și să cunoască cât mai mult despre lumea asta.

Amicul meu i-a dat câteva tips & tricks despre cum să investească, care să o ajute pe viitor. De asemenea, amândoi am căutat să o inspirăm să viseze cât mai mult pentru a-și depăși condiția și să lupte pentru visul ei… Să nu renunțe niciodată la a visa, deoarece visele o aduc în primul rând mai aproape de materializarea realității pe care o dorește, a visa fiind primul pas, căci vine la “pachet” cu ambiția.

Am petrecut alături de ea momente cu zâmbet și un sentiment de “real”. 

Ne-am învățat reciproc.

Leadershipul și schimbarea se află și în acțiuni simple.

Sunt recunoscătoare lui Miță pentru acest model de manifestare a leadershipului într-un context cât se poate de real, în care noi am putut crea o experiență plăcută și în care am descoperit mai profund că a dărui celuilalt este și despre a-ți dărui ție.

Nouă fetița ne-a dăruit emoție, zâmbet și un context de autodescoperire și de manifestat umanitatea. Noi am dăruit un pachețel cu mâncare și câteva lecții, dar am primit înzecit din interacțiunea cu acest copil, o lecție transformatoare.

Tu ce stereotipuri ai descoperit în tine și cum le depășești? 🙂

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

adauga raspuns