Despre neîmblânzire

Sunt o creatură sălbatică,

Neîmblânzită.

Și sunt femeie.

Am fantezii și frici,

Nesiguranțe și obsesii,

Empatie și dinți.

Trăiesc singură printre lupi,

Care sunt reci… singuratici… și gri.

Deci da, da…

Sunt periculoasă.

Apuc cu dinții mușchii inimii

Adun apoi, toată durerea în frunte.

O îmbrățișez după, că n-am de ales…

Știu că altfel nu o să ajung niciunde, și…

Dansez nebunește,

Ca să… respir.

Am emoții sălbatice

Și pasiuni.

Au un tumult nebunesc…

Poți să le auzi și acum dacă asculți atent în prezența mea,

Căci…

Sunt o creatură neîmblânzită.

Cu temeri, priviri intense, și o sexualitate aprinsă.

Am trăit mult în grote al minții

Și în bule de singurătate

Din care cu greu pot ieși,

Fără să simt că nu intră suficient aer în plămâni.

Căutând himere…

Sunt sălbatică însă,

Și te sperii.

Asta e povestea mea,

Despre sălbăticie și neîmblânzire.

Dar… deși neîmblânzită,

Sunt o sălbatică curioasă,

Cu inimă.

Și totuși… încă crudă.

Îmi cuprind ființa între brațe și… dansez.

Zâmbesc și sunt recunoscătoare.

Căci viața e neîmblânzire,

Și o las să treacă prin mine,

Ca o apă curgătoare,

Și mai știu că neîmblânzirea asumată e autenticitate,

Artă.

Unicitate.

Căci de fiecare dată are o nuanță diferită.

Și dansez…

Curg…

Mă contopesc cu viața nebunesc, sălbatic.

Mă zbat, mă eliberez, mișc spiritul

Exprim.

Sunt.

Trăiesc.

Neîmblânzită…

Căci nu știu vreodată de unde să încep,

Și explorez.

Neîmblânzită.

Viața.