Cris la Scris

Mă compar, și ce? Experiența din Stockholm și câteva lecții personale.

Marți, 12 Martie. Ieri m-am întors din Stockholm.

Mă simt puțin confuză în urma acestei călătorii. Cred că m-a cuprins un fel de minidepresie odată cu întoarcerea în România, și da… oricât de fiță ar suna, este o stare cu totul reală.

Abia mi-am regăsit puterea să scriu. Nu am integrat încă experiența trăită pe toate nivelurile, incluzând întoarcerea acasă. Mi-a fost dificil să mă detașez de experiența din Stockholm.

Este un loc pe care dacă îl vizitezi, începi să îl descoperi, nu are cum să nu te frământe, să nu-ți provoace întrebări și să nu te îndemne la reflecție.

Cultura dezvoltată în direcția grijii față de mediu, relațiilor de calitate cu ceilalți și a stilului de viață sănătos, echilibrat cu acces larg la produse care susțin asta, nu au cum să nu te inspire și cu greu poți înceta să compari cu contextul și societatea din care provii.

Nivelul de trai și civilizație din Suedia este unul deosebit, iar dacă vizitezi acest loc, și compari fiecare tip de experiență de acolo cu ceea ce trăiești în România, lăsându-te copleșit, într-adevăr, îți poate răni stima de sine.

Ar fi ca și cum ai urmări deseori pe Instagram modele 90-60-90, dar mna, e un exemplu, că până și 90-60-90 este expirat ca subiect, însă presupun că înțelegi ideea. Te compari și accentuezi gândurile care-ți transmit că nu ai destul, că nu ești destul.

Este comparația un lucru bun?

Ar fi clișeu să spui că nu.

Comparația poate avea aspecte chiar pozitive, atât timp cât nu te adâncești în propriile răni și nu te lași cuprins de ea să te amorțească… iar apoi să nu mai acționezi.

Comparația este o resursă care te inspiră și te intrigă totodată. Dacă te compari văzând aspectele pe care le poți îmbunătăți despre tine și stilul tău de viață, și dobândești răbdarea de a crește, poate fi o resursă care te dezvoltă.

Este ok să ne comparăm și este un mod de a evolua și de a deveni versiuni mai bune ale propriei persoane. Cea mai sănătoasă comparație este cea față de noi înșine în legătură cu ceea ce ne reprezintă din exteriorul nostru și să integrăm beneficiile ei.

Da, ne comparăm cu x, y, etc, însă în același timp vedem în x, y ceea ce ne reprezintă că am vrea să devenim, ceva care face parte din identitatea noastră și ne ajută să ne dezvoltăm în direcția conectată cu eul nostru.

Comparația devine resursă când nu ne pierdem cu totul în mirajul exterior, ceea ce credem noi că percepem a fi mai bun despre ceilalți, dar care nu este în armonie cu noi, ci doar pare cool. Comparația devine resursă când obiectul comparației are legătură strânsă cu identitatea noastră care ne inspiră și ne fructifică existența… iar asta nu se întâmplă cu floricele pe câmpii și miere. Poate fi un proces dureros pe care încercăm să-l evităm deseori prin clișeul: “Nu, nu e bine să mă compar cu ceilalți” și astfel nu beneficiem de darurile oferite de “comparație”, care da, nu e prietenoasă.

Cred că ideea este să ne asumăm acest proces cu disconfortul cu care vine și să facem cu răbdare tot ceea ce putem mai bun cu ceea ce deținem deja, și să ne urmărim inspirația, dacă asta e parte din ceea ce ne identifică.

Cam la asta lucrez eu acum. Mă acomodez și învăț.

Stockholm m-a inspirat mult, iar mai multe detalii despre experiența din Stockholm urmează curând și vei afla de ce. Stay tuned!

 

 

adauga raspuns