Cris la Scris

Legătura dintre “Trăiește azi ca și cum ar fi ultima zi” și nespălatul pe dinți

Auzeam adesea replica “Trăiește azi ca și cum ar fi ultima ta zi”, “Trăiește clipa pentru că mâine mori” și urmăream acum câțiva ani genul de oameni care trăiesc un stil de viață bazat pe această filosofie, oameni pe care eu cândva îi admiram, aspirând la stilul lor de viață. Să nu mai spun că în adolescență eram frapată de cercuri, anturaje diverse ce urmăreau să trăiască sub acest concept zilnic… de la rockers până la un soi de hippies.

La vremea respectivă mi se părea extraordinar să trăiești cu această filosofie și să brag with that(îmi place mult cum sună în engleză acest “brag”, mi se pare că exprimă cel mai bine ideea de laudă din acest context). Tocmai, pentru că oamenii care trăiau astfel se mândreau cu asta și vorbeau super des despre acest concept și despre cât de fericiți sau pașnici sunt ei cu ei, făcea toată situația mult mai interesantă… inconștient era atractiv și ușor de realizat. Părea chiar simplu ce aveai de făcut. :)) Nu necesita gândire pe termen lung sau vreun efort.

Cu mintea de acum, privind ceva mai obiectiv și pragmatic lucrurile, analizând ce stil de viață aveau oamenii pe care îi admiram, îmi dau seama că în esență aveau niște vieți destul de dezechilibrate, oricât de liberi și pașnici cu ei înșiși voiau să pară, și nu ajungeau prea departe cu viața lor.

Pe mine cred că cel mai tare mă fascina ideea de libertate. Obiectiv acum privind totul, cred că eram așa fascinată de libertate pentru că dusesem o viață destul de constrânsă de familie și nu îmi plăceau regulile, nu voiam să le respect, ceea ce m-a condus inconștient către o zonă extremă, de a căuta în viața mea libertatea cu orice preț. Pe parcurs, însă, am învățat că disciplina îți poate da o libertate foarte mare de fapt. O să povestesc la un moment dat și despre asta.

Stilul de viață pe filosofia Trăiește Clipa, este de obicei legat de diverse tipuri de dependențe. Unii trăiesc clipa prin droguri, alții prin călătorit excesiv, alții prin activități ce aduc adrenalina în corp efectiv sau sex obsesiv. Sunt diverse moduri toxice prin care te poți simți foarte bine pe moment, care stimulează nivelul de dopamină din corp, creând totodată dependență, dar care, într-un mod interesant ține în esență de evitarea multor alte lucruri din viața ta. De fapt, practic vorbind, dacă stăm să observăm modul în care funcționează acest concept pentru anumiți oameni și modul cum îl percep, a trăi clipa ține de excluderea unor obiceiuri, unor rutine constructive pentru minte și corp. Ține mai mult de a exclude lucruri din viață constructive zilnic, decât de a acționa efectiv. Îți vin mai ușor idei de ce să nu mai faci ca să trăiești clipa, decât idei la îndemână de ce să faci. :))

Mai mult de atât, aici vorbim despre hedonism, care da, într-o anumită măsură este sănătos pentru noi, pentru o viață echilibrată, dar care în exces de fapt nu face altceva decât să ne îngroape în dependență. Și ce se ascunde în spatele acestei dependențe? Depresia.

Hedonismul în exces asociat trăitului clipei ne duce într-o direcție, apropo de ce spuneam că pare simplu, în care vrem instant gratification, satisfacție imediată. Acea satisfacție de moment, care da, are logică, are legătură cu trăitul clipei, dar nu te duce nicăieri… și nici nu te relaxează.

Ei bine, acum nu mai suntem în preistorie și sălbăticie, încât să fim mereu amenințați de nesiguranța zilei de mâine(deși și atunci învățaseră să gândească un pic în perspectivă pentru supraviețuire) și să nu lucrăm treptat la o rutină sănătoasă pentru viața noastră pentru o împlinire pe termen lung.

În lumea noastră dacă ar fi să trăim zilnic sub conceptul de trăiește clipa luat mot-a-mot, mai are oare sens să ai grijă zilnic de tine? :))

Surprinsesem de curând într-o carte, pe care o recomand cu tot dragul The Art of Thinking Clearly de Rolf Dobelli, care mi-a confirmat anumite gânduri și concluzii despre acest clișeu observat în societate la diverși oameni, întrebarea:

Dacă trăiești această filosofie a plăcerii imediate și ultime, mai are sens să te speli pe dinți? :))))

Sau de ce am mai face duș sau curat în casă?

Că doar trăiești clipa, mâine mori și dacă te speli pe dinți, îți pierzi timpul. Și să trăiești așa zilnic… cum ar fi? :)))

Acea împlinire vine atât din creșterea personală, dar și din conexiunile pe care le dezvoltăm și impactul pe care îl aducem în viața cuiva, că facem ceva semnificativ, valoros, pentru noi și ceilalți, pentru care lucrăm conștient și investim energie și timp.

Filosofia asta cu trăitul clipei pentru că mâine poți să mori, este bună, așa cum am regăsit și în cartea asta, o dată pe săptămână, poate duminica. Ceva hedonism, cum am specificat și mai devreme, ne echilibrează viață și e normal să trăim și astfel de momente, dar cu moderație.

În urma acestui articol mă puteți contrazice pe ideea că dacă nu trăiești clipa nu ești mindful, nu trăiești în prezent, ci doar în trecut, viitor, etc. Nu, nu la asta mă refeream. Poți să trăiești frumos clipa în prezent făcând lucruri conștient, care te ajută atât acum, dar și în perspectivă. De exemplu să savurezi cafea dimineața, pe terasa din grădina cu flori, unde poți citi o carte delicioasă, care te inspiră și totodată te relaxează, este un exemplu de mod fain care te ajută atât în prezent, cât și pe termen lung. Și aici vorbesc atât despre avantajul relaxării, dar și al învățării în sine și a modului în care ne modelăm.

Și da, nu ai întotdeauna timp destul sau grădină cu flori aproape, însă poți trăi frumos și conștient inclusiv având momente de rutină… Faci curat, pe lângă faptul că uneori e chiar plăcut, te relaxează, mai pui și muzică sau un podcast pe fundal care îți face momentul mai fain. Sau când ești la muncă, lucrezi conștient, ești atent la cum comunici, la ce oameni cunoști, la cum poți să îi ajuți dacă este cazul, la ce lucrezi, chiar și la tine, simțindu-ți corpul conștient, cum reacționează la stimulii externi. 🙂 Astfel, e un mod cu adevărat fain și valoros de a trăi clipa și de a trăi frumos pe termen lung.

Cât despre mine, personal, lucrez la asta. 🙂

Concluzia cu care vreau să închei acest articol este următoarea: Trăiește conștient, trăiește frumos, cu grijă pentru minte, corp, suflet, cu inspirație, cu mix de rutină care te ajută să crești și cu surprize imediate pe ici pe colo, care îți dau un aer fain și pe termen mai lung: o vacanță, o ieșire, o bucurie așa cum vrei tu, fără reguli. 🙂

P.S.: Pentru că tot am menționat de preistorie și se leagă și de acest subiect al articolului, mi-am amintit o întrebare pe care am găsit-o într-un joc cu carduri cu întrebări de socializare: Cum au descoperit și creat primii oameni conceptul de viitor? Hahaa, food for thought pentru tine.

adauga raspuns